Zilele Turzii

Bilant Zilele Turzii

Per ansamblu:
– tarabe multe;
-aglomeratie;
– zgomot infernal;
– trei feluri de muzica in aceeasi locatie
– un CD sau doua rulate timp de trei zile la jocurile instalate in zona in care locuiesc (retinut, chiar si invatat pe de rost: „Nu ne-am nascut in locul potrivit”, „Abelia” si „Mamassita”);
– mese pline, foc continuu;
– lume colorata, bere, mizerie, buda publica lipsa (daca n-a lipsit, poate-mi spune cineva unde era totusi)

Vineri:
– lume mai putina;
– Mariana Deac;
– gogosi reci si vechi – 5 lei;
– Vita de Vie – sonorizare proasta, dar cantat bine, dat din cap si topait pe Ozosep;
– NightShift – coveruri, sonorizare foarte proasta, dar cantat bine si cu priza la publicul prezent;
– un suc IEFTIN (3 lei) de 0,30 ml.

Sambata:
– lume foarte multa
– vazut putin din Taxi;
– cartofi pai reci si vechi;
– participat la Haddaway – concert foarte frumos, lume buna, om profesionist, tipa blonda cu voce puternica, dans;

Duminica:
– auzit doar putin din IN-GRID – placut;
– artificii – cam saracute fata de alte dati;
– placinta proaspata cu smantana si cascaval, o gheruta neagra a verificat gradul de salinitate al cascavalului;
– mancat resturi de artificii de pe placinta :))

Cam asa am vazut eu Zilele Turzii cu buget redus.

Muzici

Dati la maxim! 😉

Bad joke

Da, cu riscul de a zice Makavelis că iar scriu bloggerii ăștia nimicuri din viața lor de toate zilele, vă povestesc azi o mică întâmplare. Așa cum mi s-a promis, am primit de la cineva o multifuncțională. Dupa cum studiasem eu cazul înainte, soft-urile unității respective nu se potrivesc cu Windows 7, deci chiar mă așteptam să-mi eșueze tentativa de instalare, să dau cu CD-urile de pământ și să-mi pun Windows XP (mai bine decât să-mi cumpăr o multi nouă! :-P). Cu toate astea, am zis că să încerc totuși. Un prieten mi-a sugerat că s-ar putea face niște ajustări, așa că de ce nu m-aș chinui nițel, și-așa am timp din belșug. Și m-am apucat… Am instalat o rundă cu opțiunea custom install, cu toate cele vreo 8 progrămele și progrămașe… Am așteptat cam 20 de minute să termine, și la sfârșit… SURPRIZĂ! Nu funcționează, încercați să instalați din nou. Încerc… că doar n-o fi foc… De data asta, sfântul protector al informaticienilor se hotărăște să nu mă mai chinuie și îmi dă eroare după numai 2 minute. Zic, nu merge și pace. Mai întreb pe cineva ca să fiu sigură și-mi zice omul că ar fi bine să copiez soft-urile pe PC și să le instalez de acolo. Bine, încercăm așa. Dezinstalez tot și o iau de la capăt. Când să ajung la final, se trezește o scumpă de fată din lista mea de messenger să-mi trimită cică „două poze” la care să mă uit eu să-i spun dacă a ieșit bine. Deși mă consideram foarte ocupată în momentul ăla, n-am refuzat-o că mi-e dragă și-i neam cu mine. Ce credeți că erau alea două poze? Un program cretin care-ți oprește calculatorul. Trebuie să recunoaștem că astfel de glumițe sunt extrem de binevenite în momentul în care ești foarte ocupat. E bine să te șicaneze cineva cu ele când tocmai ai scris un document și te pregătești s-l salvezi, când tocmai ai găsit pe net ceva ce te interesa și căutai de mult timp, și, mai ales, când te-ai chinuit două ore să instalezi un program și tocmai ți se pare că ai reușit. Da, copii, jucați-vă cât mai mult cu așa ceva printre adulți. Ei au chef de prostioare, nu sunt chiar atât de ocupați! Până la urmă, ăsta-i riscul de a avea copii în lista de messenger și de a da accept unor fișiere aiurea. E numai și numai vina adulților!
P.S. Ia să văd eu cine mă felicită pentru răbdarea cu care am instalat soft-urile de două ori și cine mă mustră că am acceptat fișiere suspecte din partea vară-mii! 😛
Precizări: Important e că multifuncționala chiar își face treaba până la urmă, în ciuda vorbelor că nu s-ar “pupa” cu Windows 7. Nu sunt expertă în domeniu. Am cunoștințe medii, ca tot omul (normal!?) care are PC de 6 ani de zile. Nu-mi place să cer ajutor pentru orice nimicuri legate de calculatoare.

Bob Dylan la București

Mult așteptatul eveniment a avut loc pe 2 iunie, la București. Da, știu, m-am trezit și eu două luni jumate mai târziu să scriu despre el. Merge o scuză? Postul era în format ciornă și am uitat să-l public. Prețul biletului a fost extrem de convenabil. 150 de lei poate da tot prostul să se cultive și el oleacă, gustând muzica adevărată. 250 de lei pot da ăia care știu ce înseamnă muzica lui Dylan, o au în calculatoare și-l mai caută din când în când pe maestru pe YOUTUBE. 350 de lei dau Fanii înrăiți, vedetele și snobii. Așa văd eu publicul participant la un concert de foarte mare importanță. Bineînțeles, muzica lui Dylan este de neprețuit. Sunt oameni care l-au așteptat o viață să vină în România și… nu l-au prins. Este și cazul bietului Motzu.
Concertul a fost comentat intens, dar ce am reținut eu din spusele participanților a fost faptul că Dylan a interacționat foarte puțin cu publicul. Părerea mea e că asta nu contează. Însuși faptul că au avut ocazia să-l vadă, să-l asculte, să cânte alături de acest monstru sacru al muzicii rock, ar trebui să fie, până la urmă, cea mai mare bucurie.

My new obsession

Rezolvăm problemele câinilor vagabonzi?

Fundaţia „Pfier Pfoten” va sosi la Turda pentru sterilizarea câinilor vagabonzi, anunță Turdanews. Ok, foarte bine. Numai că, nu demult a avut loc pe la noi o altă campanie de sterilizare atât a animalelor vagaboande cât și a animalelor cu stăpân. Aceea nu s-a bucurat de mare succes, zicea Brândușa, „din cauza unui număr extrem de redus de voluntari doritori să ne ajute. Spre deosebire de Cluj, unde au avut multe ajutoare, la noi a mers greu şi datorită vremii neprielnice, dar în principal a lipsei oamenilor şi maşinilor care să ajute la prinderea/transportul câinilor comunitari.” Dar si pentru că unii oameni au confundat vaccinarea cu sterilizarea, iar când au înțeles despre ce e vorba, au dispărut de acolo ca nu cumva animalul lor iubit să rămână fără „podoabe” sau „călduriʺ, după caz.
Ei bine, s-au tot făcut și s-au desfăcut proiecte pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi și tot în stadiul de început suntem. Asta pentru că tot timpul vor exista voci pro eutanasiere (de regulă cei care nu iubesc animalele, sau se tem de ele dintr-un motiv sau altul), voci pro sterilizare (și aici unii se opun pentru că acțiunea costă bani !) și voci pro-adăposturi (în care câinii mor de foame, sau se sălbăticesc). Mie, ca iubitoare de animale, nu mi se pare eficientă nici una din aceste metode. S-a văzut în timp cum toate au dat greș și am ajuns de unde am pornit. Adică tot cu sute de câini pe străzi și tot mușcați de aceste patrupede.
Revin la campania de sterilizare care a avut loc în perioada 26 – 28 iulie 2010… Am văzut rezultatele zilele trecute. În centru am trecut pe lângă doi câini crotaliați în semn că au fost luați în evidență, sterilizați și (probabil) vaccinați. În Micro, alaltăieri noapte era o haită de cel puțin 10 câini care fugăreau o cățea în călduri printre blocuri. Unde s-au ascuns, domnilor, toate aceste animale de nu le-ați putut prinde? Mi-e greu să cred că echipa s-a deplasat și în Oprișani, sau că a preluat câini și pisici din partea asta a orașului. Lipsă de personal? Dați anunț că se caută voluntari! O să ziceți că au venit câinii din Centru aici, dar chiar și așa, de unde atâția nesterilizați?? Presupun că nici unul nu avea stăpân, pentru că aia stau noaptea fie în apartamente, fie în curți. Cunosc proprietari de câini și știu că se străduiesc să-i țină departe de cei vagabonzi pentru a nu lua vre-o boală. Să sperăm că fundația care va veni va trece și prin Micro, dacă tot vrea să facă o treabă bună. Le vând un pont: câinii se prind mai bine noaptea! Și dacă voluntarii au capcane care să nu-i rănească, se prind și mai bine.
Ziceam mai sus că mie nu mi se pare deloc că aceste campanii vor avea rezultate de durată. Problema nu vine de la înmulțirea necontrolată a animalelor. Să nu uităm că la țară puii nedoriți sunt înecați sau aruncați pe câmp, unde nu au cum să supraviețuiască. La oraș vedem foarte rar cățele cu pui, chiar dacă ele fată de două ori pe an. Puii fie mor în primele zile de viață, fie sunt luați și duși acasă de diverse persoane. Puțini sunt cei care întradevăr cresc pe străzi. Adevărata cauză a înmulțirii câinilor vagabonzi pornește de la abandonul, pierderea, alungarea de acasă a animalelor. Și aici trebuie să se intervină, dacă ne dorim cu adevărat să se rezolve problema. Din păcate, chiar dacă s-ar duce o campanie subțiire de educare a populației în direcția asta, așa cum le e obiceiul fundațiilor de specialitate de pe la noi, ecourile ar fi de cam 0-1 %. Și cum mai mult de atât nu putem (!) face, continuăm să ne învârtim în cerc, făcându-ne că ne curățim orașul de animalele vagaboande. Și ne mai mirăm că ele ne mușcă și ajungem în spitale. Nu, câinele nu mușcă dacă știm cum să evităm a fi mușcați. Și a evita asta nu înseamnă a ne îndepărta de el sau a-l lovi.
Cred că mulți se vor supăra pe mine că am scris postul ăsta. Vă anunț că este doar părerea unui om simplu, construită pe baza faptelor observate de pe margine. Poate mulți văd altfel lucrurile… Le respect opinia și mă gândesc la ea, dacă și ei se vor gândi la a mea.

O poziție

Se știe că poziția asta este una prin excelență masculină :

1. când este adoptată de către o femeie în pantaloni, ea nu devine feminină!!
2. când este adoptată de o femeie în fustă, ea devine nerușinată!!
3. când este adoptată de o femeie cam… trecută, în fustă, cu slăninuțe și cu tanga, ea devine penibilă!!

P.S. Acesta este punctul de vedere al unei femei, martor ocular la punctul 3. Sugestiile și reclamațiile din partea barbaților se primesc mai jos, la comentarii.
P.S. 2 Mulțumesc lui Zamfir pentru inspirație și lui morcoveață pentru poză (dacă nu mă ceartă! :-P).

Au trecut 3 ani…

Au trecut de atunci 3 ani… Era ora 15.20, aproximativ, când tatăl meu a intrat în cameră și mi-a spus că Florian Pittiș a murit. Știa că sunt fana Lui de multă vreme și că-L admir enorm. Am avut atunci un șoc, cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată când a fost vorba despre „oamenii de la televizor”. N-am mai plâns niciodată după actori și cântareți, chiar dacă-mi plăceau, pentru că nu-i cunoșteam. Ar fi fost absurd. Dar El a fost pentru mine mai mult decât atât. L-am urmărit aproape 5 ani de zile la emisiunile de la Radio 3 Romania Tineret, în concertele cu Pasărea Colibri și la Teleenciclopedia. Avea o energie extraordinară, o pasiune copleșitoare și molipsitoare pentru tot ce însemna artă. Datorită Lui am învățat să iubesc partea cu adevărat frumoasă a lumii. Imi plăcea să spun că El ne arată cum trebuie să stea omul vertical. Un exemplu de om puternic, capabil să dărâme barierele prostiei, îndobitocirii și inculturii.
N-am vrut niciodata să-L laud. Nu-i plăceau cuvintele mari. Înafară de asta, am simțit întotdeauna că orice aș spune despre El ar fi prea puțin și ar suna sec, în comparație cu ceea ce a fost. Cei ce L-au cunoscut cât de cât știu asta. Care nu L-au cunoscut, să-i asculte muzica, recitativele, să-i urmărească interviurile, și-L vor descoperi cu siguranță.

Eu știu că-i placea asta:

Și că ar fi vrut s-o ascultăm la plecarea Lui…

Rest in peace, Maestre!

Pentru prieteni…

Dragii mei, mi-am deschis blogul pe 30 mai 2009, zicand ca am si eu de spus ceva cu glas tare pe net. Doar toti fac asta, nu? Am sperat ca voi scrie des si cu miez, dar ori viata nu mi-a oferit destule prilejuri, ori n-am fost eu destul de indemnatica la a-i lua pulsul si a-l transpune aici. Nu prea mi-a iesit cine stie ce pana acum, recunosc.
Odata cu lansarea acestui blog am inceput sa promovez siturile unor oameni care ma incantau zi de zi cu insemnarile lor. Ii admiram (si o fac in continuare) si speram sa fiu macar jumatate cat ei de buna la scris. Am descoperit si altii intre timp si i-am inclus in blogroll. Ce ma uimeste pe mine e faptul ca atat de putini dintre ei mai sunt la fel de activi ca atunci cand am inceput sa-i citesc.
Alex andra, cea mai tanara dintre ei, n-a mai scris din 15 iulie, de cand incerca sa dea un telefon la UBB. Sigur invatatul pentru Bac a tinut-o departe de PC. Sa speram ca inevitabila-i plecare la Cluj (?) nu o va determina sa nu mai scrie.
Pe Bendeac il citeam cu o mare placere. Postarile lui ma amuzau si ma puneau pe ganduri. Acum a decis sa inchida blogul. Motivele le scrie el acolo.
Brandusa scrie foarte rar in ultima vreme. Mi-e dor de intamplarile cu catei si pisici. O fi prea ocupata?
Dan Negru a scris si el ca poate inchide taraba. I-a aparut in presa un articol rastalmacit de pe blog si s-a suparat.
Ema s-a intors in tara. Nu stiu daca mai intentioneaza sa scrie sau nu, dar postarile ei cu siguranta nu vor mai fi ce au fost. Babutele cu viata lor mi se pareau ca din poveste! (mie, ei cu siguranta nu). Fiecare cu toanele si tabieturile ei amuzante sau de-a dreptul enervante. Micile insemnari despre viata lor m-au facut de multe ori sa ma gandesc la bunicii mei si sa multumesc lui Dumnezeu ca au imbatranit cat de cat frumos si au fost feriti de astfel de… „toane”.
Gelu mai scrie. El are treburile lui, cu afacerile, cu politica… A reusit in ultima vreme sa ma unga pe suflet cu articolele despre „bravul Emilut”. Ah, ce bine mi-au cazut! Da, Emilut, asa-ti trebuie! Stii tu de ce! 😉
Huidu n-a mai scris de foarte mult timp. Cred ca e plecat in vacanta.
Loredana… Fiecare postare a ei e un mic diamant. Nu poate scrie ceva urat, poate si pentru ca blogul e inchinat fiicelor ei. Si e pasionata de religie…
Makavelis, dragul si bunul meu datator de zambet si cugetare. :- D Cu el incep navigarea pe net si cu el o termin. Are in medie doua postari pe zi. E din Alba Iulia, orasul in care am facut facultatea si e cu… ceva mai mic decat mine. E si singurul bloger care a avut link-uri la status-ul meu de pe messenger.
Pe Olimpiu nu l-am mai citit in ultima vreme… Are postari lungi, dar dragute, pentru cine are starea necesara si rabdarea de a le parcurge.
Si, in sfarsit, Zamfir. Nu, aici n-o sa-i spun „domnul”, pentru ca in ceea ce priveste bloggerii din lista mea, nu domnesc pe nimeni, da-i respect pe toti. El vine tot timpul cu o scanteie la care nu poti sa nu reactionezi. S-o fi tragand de la filumenie, pasiunea lui? Are posturi dragute, interesante si foarte bine scrise. Pentru mine, ca turdeanca, e o placere deosebita sa citesc despre cine si ce face lucrurile sa mearga (sau nu!) prin oras, fapte si oameni carora presa nu le acorda mare atentie, dar care conteaza. Dincolo de prezantarile bombastice de prin ziarele locale, pot sa vad si o alta fata a intamplarilor. Cea din perspectiva omului simplu.
Gata cu prezentarile, dragi prieteni. Sper ca nu v-am suparat cu descrierile mele. Voi imi faceti viata mai frumoasa. Scrieti in continuare! M-am lenevit si eu in ultima vreme, dar promit ca incerc sa va ajung din urma!

Anunț

Suntem 5 hamsterași cuminți și frumoși. Căutăm stăpân iubitor de animale, care să-și rupă câteva ore din viață pentru îngrijirea noastră. Nu suntem pretențioși la mâncare, dar vrem o „locuință” drăguță și o roată specială pentru exerciții. Dacă se găsesc cumpărători serioși, actuala stăpână ne vinde cu 5 lei unul. Pretinde doar să aibă grijă de noi!

Aici suntem noi cu mămica noastră.